“Nu e voie”, “nu acolo”,” nu pune mâna”, nu, nu, nu…

“Nu e voie”, “nu acolo”,” nu pune mâna”, nu, nu, nu…

Cam asta aude un copil de 2000 de ori pe zi.

Tu nu îți dai seama. Reacționezi la fel cum au reacționat adulții tăi.

Doar cel mai bine învățăm prin imitare nu prin cuvinte. Un copil nu poate face tot ceea ce i se cere prin cuvinte dar te poate imita excelent.

Și nici măcar nu te oprești  chiar și pentru 5 minunte să te întrebi dacă ceea ce faci e în concordanță cu ceea ce ți-ai dori să creezi din copilul tău. Mărșăluiești în aceleași tipare pe care le-ai primit și le blamezi iar la final aștepți un rezultat diferit.

Dacă un prieten vine și trage de tabloul tău de pe perete urli la el NU E VOIE?  Vreau să cred că respectul față de el te împinge să îi spui pe un ton mai dulce, folosind alte cuvinte și pui alaturi și o explicație cu motivul pentru care ar fi bine să nu tragă de tablou, cu toate că e un om matur care sigur ar știi consecințele.

Și totuși ce te face ca propriului tău copil, sufletului tău cel mai iubit dintre pământeni să i te adresezi cu atâta lipsă de respect în condințiile în care el habar nu are despre ce e lucrul respectiv pe care nu are voie să îl atingă, el nu știe la ce folosește, NU ȘTIE.

Și nici nu va știi dacă tu nu îi explici, tot ceea ce va știi e frustrarea.

Frustrarea că adultul lui de bază țipă la el.

Frustrarea de a citi frica pe chipul tău.

Frustrarea de a nu știi ce se întâmplă.

Frustrarea de a-i fi împiedicat procesul de învățare, de a-l omorî din fașă.

Gândește-te dacă ție îți place să nu știi ce ți se întâmplă.

Gândește-te dacă ție îți place să te ia cineva pe sus din locul unde ți se parea ca descoperi ceva distractiv fără să te anunțe că face asta, fără să îți explice ci pur și simplu te ia pe sus și te pune în altă parte ca pe o piesă de mobilier.

Gândește-te dacă ție îți place ca atunci când faci ceva mai captivant cineva să vină și să îți ia lucrul respctiv din mână spunând “nu  e voie, câh”. Câh ce? Ce ai înțelege prin câh? Și mai ales de ce nu este voie? Ce se întâmplă?

Gândește-te dacă ție îți place să ți se spună nu ai voie fără să ți se argumenteze și fără să ți se dea alte variante.

Da, copilul tău e mic are câteva luni pe planeta asta.

Nu, el nu este atât de mic încât să nu înțeleagă, el e atât de mic încât să exploreze în continuare, să descopere cu aceiași bucurie un lucru de 100 de ori, să testeze de 100 de ori dacă ceea ce i s-a zis este întradevăr adevărat. El are nevoie să apese întrerupătorul de 20 de ori să vadă dacă de 20 de ori se aprinde becul.

Te rog explică de câte ori este nevoie, folosește alți termeni, dă alternative. Da, necesită mai mult timp, vorbe mai multe. Efectul e mai multă înțelegere în relația cu propriul copil, în relația cu tine. Dai mai mult primești mai mult. Oferi doar un “nu” primești tot un “nu”. Un “nu”  al relației voastre.

Crede-ma frustrarea ce o simte el când primește un “nu e voie” peste un timp va fi frustrarea ta când adolescentul tău  îți va servi marea de NU-uri înapoi iar tu nu vei știi ce se întâmplă. Te vei fi crezând doar o victimă când de fapt ai fost propriul câlău.

Te rog deschide-te.

Te rog privește cerul

Te rog devin-o curios

Te rog pune-te în locul lui și redescoperă lumea.

Te rog creează o lume mai bună.

Te rog creează o lume plină de iubire!

B.E.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *