9 luni și o duminică dimineața de Crăciun

Photo credit: Nadine Micle Photograpy

Cele 9 luni de sarcină văzute de la mine.

Cum m-am raportat la ele.

Cum am crescut odată cu ele.

Cum m-au facut să văd firescul lucrurilor.

La vederea testului pozitiv nici nu am știut să îmi definesc starea.

Panică, angoasă, bucurie.

Avem pe masa de la un restaurant Vietnamez din Dubai un test de sarcină pe care scria “Yes”, o supă pentru care am mers acolo să  mâncăm, ne plăcuse cu 3 zile în urmă iar acum îmi provoca greață, marea de senimente din suflet iar lângă bărbatul sufletului meu încântat și explodând de bucurie că vom schimba lumea prin sufleul născut din dragostea noastră.

Apoi au urmat 9 luni și o întamplare în dimineața de Crăciun.

Auzi des în sarcină că sarcina nu e o boală sau dacă nu ți se spune asta sigur primești priviri ce zic asta. Cred că și eu am aruncat astfel de priviri cine știe când unei gravide, neînțelegând eu mare lucru pe atunci și mânată fiind de societatea robotizată.

Nu, sarcina nu e o boală doar că eu așa am simțit în primele luni.

Ultima zi de concediul de Paști a fost cea mai grea pentru mine. Am trăit până la 26 de ani crezând că eu nu pot vomita. Această ultimă zi de concediu mi-a demonstrat contrariul și a facut-o mult prea des pentru acea zi iar următoarele 3-4 luni au fost cam tot la fel. Îmi vine să râd acum când mi-l amintesc pe Cristi în aeroport întrebandu-mă: „Iubita îți mai cumpăr pungi?”

Începând cu acea zi simțul mirosului a fost exacerbat și în legătură directă cu mersul la toaletă pentru a vărsa.

Mergeam la toaletă dacă simțeam mirosul rufelor ude, miros de parfum, dacă treceam pe langă dulapul de haine, dacă voiam să calc și simțeam aburii, dacă vorbeai cu mine și spuneai ghimbir sau pepene roșu, dacă mă gândeam la Dubai (încă nu vreau să mai merg acolo, parcă și acum când mă gândesc îmi provoacă greață mirosul gazelor de eșapament în caldura deșertică) și lista poate continua…

Mi se părea că toți sunt nebuni pentru că folosesc parfumurile astea sintetice. Chiar am dezvoltat o întreagă teorie despre parfumuri și nici acum nu le folosesc. Cred că ne anesteziem simțul olfactiv cu ele și nu mai putem să simțim aromele naturale ce sunt mult mai subtile decât Tom Ford, Chanel, Versace (ai prins ideea), plus că mi se pare lipsit de respect față de ceilalți dacă mergi în locuri cu mai multe persoane să folosești parfumuri tari pentru că nu ne plac tuturor aceleași mirosuri, unii au alergii, altora le provoacă stări de greață, de leșin iar cel ce s-a parfumat oricum nu mai simte mirosul respectiv. Dacă chiar ești o persoană dependentă de un anumit miros, sau te face un anumit parfum să te relaxezi cred că există căi ce nu lezează simțul olfactiv al celor din jur cum ar fi un inhalator personal.

Închizând odiseea parfumurilor ce încă ma bântuie, SARCINA NU ESTE O BOALĂ.

Nu era o boală, era ceva nou pentru organismul meu, era ceva nou pentru creierul meu. La primele ecografii mă uitam pe ecran și îmi ziceam “wow chiar sunt însărcinată”.

În timpul sarcinii am crezut că a avea grețuri este sinonim cu sarcina, totuși de ce s-ar apăra organismul în felul acesta în sarcină? Iar răspunsurile sunt multiple: emoțional poate nu ești pregătită, fizic lipsa de minerale pentru că lichidul amiotic culege toate mineralele pentru a se forma, mâncarea pe care o ingerăm poate e prea plină de pesticide iar organismul trage un semnal de alarmă pentru că este intoxicat. E un conglomerat iar dacă nu deschizi ochii factura o plătești la final. Dinți demineralizați la prunc, imunitate scăzută, corpul emoțional praf. (Recomand să ascultați acest video, explică și despre grețurile din sarcină, din punct de vedere fizic, al corpului material)

Clar nu le-am dat așa mare importanță acestor grețuri. Primisem ca toate gravidele să iau supliment de acid folic și multivitamine. Nu am putut să iau nici acidul folic, nici multivitaminele pentru că le dădeam afară în schimb puteam mânca pepene galben ce e bogat în acid folic semn că totuși trupul știe de ce are nevoie și te îndrumă dacă îl asculți.

Am crezut că toată sarcina va fi ca primele luni și mi se părea nedrept și tratată cu prea puțin respect de societate iar asta din cauza noastră, a femeilor, după ce ne-am câștigat independența, am uitat să mai fim femei iar societatea ne-a luat ca atare, superoameni care pot de toate.

Până să fiu însărcinată am fost cel mai friguros om de pe planetă, mă puteam înveli cu plapuma în toiul verii, în timpul sarcinii și în prezent corpul meu se poate încălzi singur (așa cum este normal), pot ieși afară în pantaloni scurți și maiou când termonetrul arată grade cu minus, chiar am început să practic mersul prin zăpadă desculță al lui Sebastian Kneipp, în condițiile în care înainte de sarcină dacă ningea puteam să nu ies cu zilele din casă (asta probabil se datora și iernilor foarte grele de la Constanța unde degeram instant cum ieșeam afară).

Am avut nevoie de aer toată sarcina și încă mai am, dormeam cu geamul deschis pentru că mi se părea constant că nu e bun aerul din casă (chiar nu e și asta nu doar la mine, la toată lumea, avem nevoie de ioni negativi pentru a reechilibra situația mult prea încarcată de ioni pozitivi datorită vieții moderne). Simțeam nevoia să merg în pădure pentru a simți mirosul de rășină de brad, lucru dubios pentru o presoană ce nu iubea muntele, zăpada, iarna.

Acum mă uit la toate lucrurile astea și îmi dau seama că pruncul nenăscut încearcă din răsputeri să îți arate calea bună. Omul după ce a fost zămislit a fost lăsat în grădină, nu între patru pereți lângă o uzină. Puiul de om nu știe că el se naște în secolul XXI și nu mai are acces ușor la sursă, la mers desculț pe pământ, la băut apă din izvor, la respirat aerul curat al pădurilor, la mâncat poamele mângăiate de soare, puiul de om se zbate neîncetat pentru a-și trezi părinții dar de cele mai multe ori părinții îl anesteziază cu “cele mai bune lucruri” pe care i le oferă din supermarket iar în final se ajunge la întrebarea dar oare ce nu este bine? Să căutăm cel mai bun medic și să cumpărăm cel mai bun medicament. Dar răspunsul e în fiecare zi, în fiecare îmbucătură.

Ne săpăm groapa cu furculița, cuțitul, emoțiile și gândurile iar apoi ne întrebăm oare ce ne-a îmbolnăvit.

Cu iubire,

B.E.

Photo credits: Nadine Micle Photograpy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *