Gândim în termeni de alb sau negru.
E așa sau așa. Niciodată nu poate fi puțin din ambele.
Nu ne dam voie.
Cum să facem compromisuri? Doar nu suntem slabi.
Când ești părinte fie susții că autoritatea dă cele mai bune roade fie te lași pe mâna copilului și îi permiți orice.
Extremele nu dau roade bune! Canicula și înghețul distrug planta bună!
Sigur că tu nu crești plante, crești un suflet ceea ce are mult mai multe valențe.
În creșterea lui nu este vorba doar despre hrană. Deși asta e mai simplu de oferit și de înțeles de către mințile noastre “bine educate” decât a putea să proiectezi ceea ce crești în mintea și sufletul lui.
Ai putea să îi dai fast food desigur.
Asigură-te înainte că îți asumi toate ADHD-urile și cancerele ce vin fast din food-ul ce îl are în mână.
Sau ai putea să îi dai doar carniță și dulciuri asumându-ți că nu e nimic viu în hrana asta și ii oferi doar hrană moartă.
Nu ai avea cum să alegi să îi oferi hrană vie. Ar însemna că ești slab și faci un compromis!
Ai putea să ai grijă de trupul său, de mintea sa și de sufletul său.
Dar cum să ai gijă de toate astea când doar trupul e ceva sigur restul pentru tine sunt efereme oricum nu le poti palpa.
Ai putea să îi ordoni în fiecare zi
Asumându-ți felul barbar de a fi.
Asumându-ți superioritatea falsă pe care i-o transmiți.
Asumându-ți că da, azi funcționează dar peste nu foarte mulți ani l-ai pierdut și asta pentru totdeuna
Pentru că foarte greu un copil poate da ceea ce nu a primit.
Nu ar putea să îți ofere comunicare mai târziu dacă el a primit ordine fără înțeles, fără sens pentru el la momentul respectiv.
Cum ar putea să explice, să povestească mărunțișurile zilei dacă el nu a primit explicații pentru toate lucrurile mărunte din fiecare zi.
Sigur. Nu ți-ai dat seama.
Lucrul ăla mărunt de azi ca analiza unui fir de iarbă de care tu nu ai avut timp, pentru el era măreția zilei, descoperirea fără egal a zilei, era wow.
Wow-ul pentru care a fost pedepsit pentru că te-a făcut să întărzii.
Ai putea să îl lași să facă orice, să exploreze în voie cum dorește, singur.
Asumându-ți că nu va învăța responsabilitatea de la tine pentru că nici tu nu o ai.
Asumându-ți că sentimentele lui nu vor fi departe de cele ale unui copil dintr-un centru de plasament.
Permisivitatea e extrema în care îți abandonezi copilul.
Sigur că nu ai putea să alegi calea de mijoc în care nu îți pedepseși copilul și nici nu îl lași laissez faire.
Sigur nu ai putea să vezi greșeala ca oportunitatea de a învăța, de a-i explica lucrurile, de a-i explica ce se poate întâmpla dacă bagă mâna în priză în loc de a-i spune doar “NU E VOIE”.
Sigur nu ai putea să construieși asta zi de zi, e prea greu necesită mult timp și multă strădanie e mai simplu să ordoni sau să ignori.
Sigur nu vei putea alege mai târziu felul relației pe care o dorești cu al tau copil dacă azi ai fost la o extremă sau la cealaltă!
Respectul naște respect!
B.E.
photo credits: Sabina Mladin Photographer
