“Hai că nu te doare, abia te-ai lovit, nu mai plânge atâta.”
Avem o superioritate atunci când vorbim copiilor.
Le minimizăm sentimentele după corpul pe care îl dețin când de fapt emoțiile lor sunt cu mult mai mari decât trupurile lor.
Emoțiile, trăirile și sentimentele lor sunt pe tavă, sunt în fața ta, se derulează fără perdea, ce e în sufletul lor e pe fața lor, pe buzele lor. Nu e necesar să faci săpături prea mari ca să afli ce e în sufletul lor la fel cum trebuie să faci în cazul adulților.
Și totuși…
Și totuși atunci când plange îi spui “nu mai plânge”, nici prin gând nu îți trece să îi spui “da, te înteleg te-ai lovit, sunt aici cu tine și va fi bine”.
Vrem cu orice preț să nu mai plangă, să aibă veșnic zambetul pe față imprimat.
Dar, hei! viața nu e doar cu zâmbete, e și cu plâns, plâns eliberator, plâns vindecător.
Când vrem să nu mai plângă ne dorim asta pentru că suntem incapabili să acceptăm suferința ca parte din proces. Răul actual poate fi un bine incomplet, ce noi nu îl vedem.
Te simți înțeles când te doare sufletul de mori iar cel de lângă tine îți spune “e un fleac nu mai plânge pentru prostia asta”? Eu m-aș simți mai rău, aș crede că stau lângă persoana nepotrivită, care nu e gata să stea acolo lângă mine până mă vindec, căci vindecare nu vine din exterior, vindecare vine din tine, nimeni nu te poate face bine dacă tu nu ești gata să lucrezi cu tine.
Doar pentru că cel din fața ta e atât de mic nu înseamnă că e mai puțin demn de înțelegere. Minimizându-i fiecare trăire îl îndepărtezi când tu crezi că îl întărești.
Îl întărești doar să meargă în altă parte, unde găsește înțelegere.
Îl întărești să caute alt loc unde poate să se exprime liber fără să fie judecat, fără să-i fie etichetate trăirile ca fleacuri.
Un sentiment ce ție ți se pare ridicol poate distruge o relție de ani de zi zile într-o secundă, iar dacă de relația cu un iubit, prieten poți fugi de relația cu propriul prunc nu poți.
Adultule relația cu pruncul tău e în terenul tău, de primii ani depinde dacă te va dori aproape la maturitate. Ca și adulții un copil își amintește cum l-ai făcut să se simtă iar asta îl aproprie sau îl îndepărtează. Îl poți îmbraca în cele mai luxoase haine, dacă el se simte neînțeles, minimizat se va îndepărta iar tu, tu vei plânge în timp ce el nu te va crede, îți va minimiza sentimentele.
Adultule, fii prezent!
Adultule, vezi puterea din plâns, nu slăbiciunea!
Adultule, apropie-te de suflet!
Adultule, aproape de copilul tău așa cum simte el, căci e despre el nu despre tine!
Adultule, învață despre copilărie dacă a ta a fost tristă!
Adutule, privește rănile tale și vezi ce le-a generat!
Adultule, fii atent! Nu cumva te comporți la fel ca adulții din copilăria ta? Vezi că nu poți culege mere dacă plantezi tot buruieni!
Adultule, sunt sigură că deschizi ochii și mergi pe calea divină!
Cu iubire,
B.E.