Trecut. Prezent. Viitor.

Există un moment în viață când îți apreciezi trecutul și felul în care te-au șlefuit cei pe lângă care ai fost chiar dacă a fost dureros. La momentul respectiv era tot ceea ce tu și ei ați putut face cu informațiile pe care le aveați la îndemână.

Există un moment în viață când ești recunoscător pentru tot, când vezi tabloul  îți dai seama că e ceea ce a fost nevoie să trăiești pentru a fi ceea ce ești azi. Și e bine așa cum e.

Există și acel moment când nu mai ești ceea ce ai fost ieri și asta e evoluția, dezvoltarea. A rămâne la fel înseamnă a muri. Și iar devine greu, dar de data asta pentru ceilalți pentru că nu mai ești conform cu așteptările lor și nici ei cu ale tale.

Exista momentul în care ești recunoscător și vrei schimbarea, vrei să nu mai auzi aceleași cuvinte, pentru ca ele aparțin trecutului, și-au facut treaba în trecut iar tu ești nou. Vrei să clădești, să fie armonie în dezvoltare, nu zbucium. Pentru că acum știi ce rod au acele semințe (cuvinte) cultivate într-un anumit mod  și deși au rod considerat bun tu vrei altă cale, calea ta.

Trăim momentul accelerării tuturor proceselor. Avem prooroci ce ne-au vorbit alegând cele mai prețioase cuvinte, vorbind inimilor.

Noi încă suntem plin de condiționări în adresarea noastră față de copii, de cele mai nevinovate suflete. Dacă faci X primești Y. Avem suflete noi în palmă, suflete evoluate, suflete ce au toată informația “by default”, informație pe care noi ne-am chinuit să o învățăm și totuși îi spunem zilnic unor convingeri ce produc răni în loc de flori.

Noi încă suntem pe automat. Nu vedem în greșeală oportunitatea de a învăța, mai ales la un copil până la 7 ani. Șimțim nevoia să-l persecutăm, pedepsim, să-i vorbim de sus, fără a-i explica procesul sau așteptările. Ai scăpat X pe jos deci nu mai ai voie cu X. Vin peste el consecințe de care nu a știut pentru lucruri de care nu este conștient și pe care le descoperă. “Aaa dacă arunci x pe jos se poate crăpa.” Încercare și eroare, așa fruncționeză și știința.

Noi încă avem o conștiiță și o multitudine de informații pe care nu le aplicam, le știm pentru că le-am citit, auzit și ni se pare ridicol să le aplicăm. Pentru că nu suntem obișnuiți, pentru că ce o sa zică lumea, pentru că nu vrem să rănim oamenii de lângă noi.

Ni se pare ridicol să ne oprim puțin ca să învătăm să ne exprimăm. Vrem blândețe și iubire dar nu ne oferim noi timp să învătăm să dăm ceea ce pretindem. Nu ai cum să exprimi blândețe și iubire dacă nu ți-a fost predat asta și dacă chiar le vrei trebuie să le înveți conștient, pentru că altfel mergi pe modul automat, modul pe care îl stăpânești.

PRIN CUVÂNT A FOST CREATĂ LUMEA, iar noi suntem după chipul și asemănarea Lui, adică al nostru cuvânt crează chiar dacă noi nu vedem efectul ca în desene animate, în 2 secunde.

Pruncii noștri sunt pe modul înregistrare până la 6-7 ani, iar tot ceea ce tu vorbești în preajma lor rămâne scris acolo, codificat. Ție îți pare o simplă glumiță nevinovată, pentru ei e un adevar spus de un adult, o glumiță pe care o interiorizează ca ceva adevărat.

Ai grijă cum tratezi problemele!

Educă-te!

Tratează-te!

Plantează cuvinte frumoase în ei, plantează mesaje adevărate, plantează povești ce îl dezvoltă și nu-l devalorizează, el vine cu încredere în sine, în univers nu o dărâma cu niște convingeri care te țin și pe tine pe loc. Semănă curajul și iubirea nu frica și ură.

Învață-l că nu vine niciun nene care să îl certe.

Arată-i că puterea e în el.

Călăuzește-l să se exprime, orice ar simți cu asertivitate, nu-i nega sentimetele doar pentru că tu nu le înțelegi sau nu le suporți pentru că scot din tine răni. Răni pe care le-ai trimis în adâncuri doar pentru a nu mai simți durerea. Ele sunt acolo iar izbucnirile tale și felul în care te adresezi nu fac decât să le adâncească.

Scoate emoția din el! Recunoaște-o pentru ca și el să învețe să se exprime. Ieși din întuneric! Faptul că îi spui că simte frică nu îl face să se înspăimânte ci îl faci conștient de ceea ce simte, că e un sentiment ca oricare altul și că o poate gestiona, iar tu îi ești alături. Faptul că îi atagi atenția cu altceva îl învață să fugă de sentimentele ce aparent par rele.

Arată-i că frustrarea face parte din viață și că nu e tabloul final ci e o tușă fără de care nu s-ar vedea răsăritul.

Lasă-l să plângă, stai lângă el, asigură-l că ești acolo să-l asculți nu să-i oprești plânsul, că îl poți mângâia. Nu e despre tine, e despre el. Dacă nu suporți să-l auzi plângând, tratează-te. Înseamnă că îți apasă niște butoane prea dureroase.

Ține minte el cooperează cu tine tot timpul, el îți exprimă furia neexprimată!

Tu ești alături de el, nu trăiești pentru el, nu-l fă o prelungire a ta.

Știu că șții, știu că ești blând, știu că vrei pace și iubire, știu că vrei să fie bine, nu ai cum să fi altfel.

Învață să vorbești, să transmiți căci cuvintele te ridică sau te îngroapă!

Interiorul tău e luminos, citit dar dacă scoți aceleași cuvinte înseamnă că încă ești pe automat și că încă îți rulează niște programe inconștient, înseamnă că nu trăiești în prezent, nu poți să îți alegi cuvintele.

Adultule deschide ochii și educă-te!

Cu iubire,

B.E.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *